Cu sentința-n mână, Trandafirul se amână

REȘIȚA – Licitația privind concesionarea terenului de 1.100 mp urmează a fi reluată, după adoptarea unei noi HCL, mai bună decât cea veche anulată de instanță!

DacăInstituția Prefectului n-ar fi atacat în contencios HCL 453/2024, locuitorii din zonaPieței Trandafirul și-ar fi făcut astăzi cumpărăturile la noulcomplex comercial sau, în cel mai rău caz, s-ar fi întrebat „care ar fi, oare, data la care noulcomplex comercial va fi deschis publicului“? Asta întrucât după perioada în care Municipalitatea urma să demoleze vechea construcție și să asaneze terenul, societatea care a câștigat în decembrie 2024, prin licitație, concesiunea pentru 49 de ani a terenului de 1.110 mp ar fi avut la dispoziție circa un an pentru ridicarea complexului comercial! L-ar fi construit de bună credință, dar cu un viciu legal la bază, după cum a concluzionat Curtea de Apel Timișoara, cea care a desființat în tot la 31 martie hotărârea cu pricina.

În consecință, luând act de sentință, Consiliul Local a adoptat în ședința din 15 aprilie HCL 178/2026 privind constatarea încetării de drept a contractului deîncheiat cu SCSRL căreia, pe bună dreptate, îi fusese suspendată încă din mai 2025 obligația de plată a redevenței. „A trebui să punem în aplicare o hotărâre judecătorească. Ne-a fost atacat proiectul inițial prin care se scotea la vânzare terenul respectiv. Se pare că a fost un viciu de procedură din partea noastră. Prefectura a câștigat procesul. Reluăm procedura!“, a rezumatviceprimarul Daniel Călin subiectul, după ședință.

Pe terenulfostei Piețe Agroalimentare Trandafirul , care timp de peste un deceniu n-a mai avut funcțiune deși nici vreo tangență cu sectorul agroalimentar sau horticol, urma să fie construit și deschis în acest an uncomplex comercial afiliat lanțului desupermarketuri „Parabo“ . La data realizării Memoriului de prezentare a proiectului, valoarea investiției era de circa 2,6 mil. lei, cu o perioadă de realizare a obiectivului estimată la 12 luni, calculată de la data începerii lucrărilor. Proiectul prevedea o arie construită de 583 mp (din care 456 mp magazinul propriu-zis, cu o capacitate de deservire pentru 30 de clienți), platforme de circulație de 440 mp, spații verzi de 63 mp și 9 locuri de parcare. Programul de funcționare preconizat ar fi fost de luni până sâmbătă între 07:30-21:00 și duminică între 08:00-15:00, deschiderea nouluipresupunând crearea a 6 noi locuri de muncă.

JCS-Walter Fleck

Sursa: https://caon.ro/cu-sentinta-n-mana-trandafirul-se-amana/2442603/

Ultimă oră

Același autor