25.4 C
Reșița
15 iunie, 2025

Controale ANPC în trenuri și gări. Comisarii au aplicat amenzi de aproape…

Controale ANPC în trenuri și gări. Comisarii au aplicat amenzi de aproape 700.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 89 amenzi contravenţionale în valoare totală de 693.500 lei, în urma campaniei de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în domeniu, în ceea ce priveşte serviciile oferite consumatorilor la desfăşurarea activităţii în transportul feroviar.

Campania de verificare a fost derulată în primele patru luni ale acestui an și a fost coordonată de comisarul şef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu.

Potrivit unui comunicat al ANPC, echipele de control din întreaga ţară au verificat 109 operatori economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 89 amenzi contravenţionale în valoare totală de 693.500 lei şi 36 de avertismente.

Totodată, ANPC a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor, în cazul a 27 operatori economici.

Conform sursei citate, operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare se află în judeţele: Prahova, Caraş Severin, Vaslui, Olt, Dolj, Vâlcea, Covasna, Harghita, Mureş, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Vrancea, Galaţi şi Buzău.

Printre principalele abateri constatate au fost: condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor şi uşile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapiţeriei sau existenţa uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protecţie pătate, murdare.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parţial, degajând un puternic miros de dejecţii, cu pişoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar.

Pe lista de abateri constatate se mai află: prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condiţiile igienice necesare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereţi scorojiţi, pete de mucegai, infiltraţii de apă, existenţa pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coşuri de gunoi ruginite şi existenţa peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieşită prin beton-la vedere.

Totodată, comisarii ANPC au mai constatat folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron cele existente fiind şi deteriorate, neafişarea informaţiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete, prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afişat cursul de schimba valutar al BNR, precum şi informare incompletă cu privire la reclamaţiile consumatorilor.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.

Economia Arabiei Saudite a crescut cu 3,9% în ritm anual în primul trimestru din 2023, potrivit primelor estimări guvernamentale privind produsul intern brut real,…

Scafandrii au recuperat, din râul Mureș, cadavrul unui bărbat care era dat dispărut după catastrofa de pe Mureș, produsă în ziua de duminică, 30…

Cele mai importante subiecte din ultimele săptămâni se pot urmări mai jos, într-un newsletter transmis de către Robert Lansing Institute. Va începe un nou război…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/controale-anpc-in-trenuri-si-gari-comisarii-au-aplicat-amenzi-de-aproape-700-000-lei/

Ultimă oră

Același autor