Campania „Dar din Dar”, derulată de voluntarii Asociației Acasă în Banat, aduce și în acest an lumină și sprijin în pragul sărbătorilor pascale, inclusiv pentru familii din județul Caraș-Severin.
Intrând în spiritul Paștelui, voluntarii au început deja distribuirea primelor pachete, ajungând zilele acestea în localitățile Igriș și Sânmihaiu Român. Acolo, mai multe familii aflate în dificultate au primit alimente colectate prin intermediul Colectei Naționale – Banca Regională pentru Alimente Timișoara, dar și piese de mobilier necesare traiului de zi cu zi.
Întâlnirile au fost marcate de emoție și recunoștință. Copiii i-au întâmpinat pe voluntari cu îmbrățișări și bucurie, împărtășindu-le din experiențele lor recente și din reușitele de la școală, semn că sprijinul constant oferit de asociație contează cu adevărat.
Deocamdată, doar câteva familii au beneficiat de ajutor, însă planurile pentru perioada imediat următoare sunt ambițioase. Voluntarii își propun ca, până la Paște, să ajungă la aproximativ 50 de familii din mai multe sate din județele Timiș și Caraș-Severin.
Pentru ca acest demers să continue, este nevoie de implicare. Reprezentanții asociației fac apel atât la voluntari care să ajute la pregătirea și distribuirea pachetelor, cât și la oameni cu suflet mare, dispuși să contribuie prin donații.
„Dar din Dar” nu este doar o campanie, ci o lecție de solidaritate și umanitate, în care fiecare gest contează și fiecare ajutor se transformă în speranță pentru cei aflați în nevoie.
Cei care doresc să se implice pot contacta Asociația Acasă în Banat sau pot face donații cu mențiunea „Dar din Dar”, contribuind astfel la bucuria unor familii care au nevoie de sprijin, mai ales în această perioadă specială.