Constanța a pierdut un important arhitect. Radu Rică Marian, fost primar și autorul unor clădiri emblematice

Uniunea Arhitecților din România anunță, cu profundă tristețe, trecerea în neființă a arhitectului Radu Rică Marian, personalitate marcantă a arhitecturii constănțene, și transmite condoleanțe, omagiu și solidaritate familiei îndurerate.

Radu Rică Marian a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, promoția 1976. Și-a început activitatea profesională la IPJ Caraș-Severin (Reșița), iar ulterior s-a stabilit la Constanța, unde a activat în cadrul IPJ Constanța, ocupând funcțiile de arhitect proiectant, director tehnic și director general. Mai târziu, a condus firmele SC Proiect Consulting și BIA Radu Marian. În anul 1990, a fost primar al municipiului Constanța.

De-a lungul carierei, a semnat numeroase proiecte importante, contribuind la dezvoltarea urbanistică a orașului și a litoralului. Printre lucrările realizate se numără ansambluri de locuințe din bulevardele Tomis, Mamaia și Alexandru Lăpușneanu, zona Faleză Nord din Constanța, precum și zona girației din Mangalia.

Între anii 1997 și 2016 a realizat o serie de proiecte reprezentative, printre care sediul Curții de Conturi Constanța, sediul Eximbank Constanța, clinica stomatologică de pe bulevardul Mamaia, filiala BCR Constanța, hoteluri și complexe turistice din stațiunile Saturn, Mamaia, Neptun și Costinești, blocuri de locuințe, săli de sport, showroom-uri auto, pavilionul expozițional din Constanța, extinderea și acoperirea Delfinariului, precum și aproximativ 50 de locuințe individuale.

În perioada studenției, Rică Marian era cunoscut drept una dintre figurile remarcabile ale promoției, fiind ilustrator, în anii ’70, la revista internațională „Pif le Chien”. Colegii își amintesc și astăzi impresionantul desen „Barajul”, realizat pe zeci de metri în holul facultății, lucrare care ilustra simbolic istoria fiecărui student din prima promoție de arhitecți și conductori arhitecți școliți în cele patru facultăți de profil înființate în țară. Promoția 1973–1976 îi aduce un cald omagiu și este alături de familia îndurerată.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-actualitate-constanta-a-pierdut-un-important-arhitect-radu-rica-marian-fost-primar-si-autorul-unor-cladiri-emblematice-548277?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=ultima-ora&utm_campaign=Slider – ultima ora

Ultimă oră

Același autor