Cresc debitele râurilor Timiș, Sebeș, Bistra, Feneș și Goleț!

În momentul de față, se înregistrează creșteri ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă, cauzate de precipitațiile lichide importante din punct de vedere cantitativ, care au favorizat topirea stratului de zăpadă, informează Apele Române Banat.În ultimele 24 de ore a plouat 27,5 l/mp la Stația Hidrometrică Teregova, de pe râul Timiș, aceasta fiind cea mai importantă cantitate de precipitații înregistrată la stațiile hidrometrice din zona Banat.Conform unui comunicat al instituției, în Bazinul hidrografic al râului Timiș s-au mai înregistrat 22,3 l/mp la SH Feneș (râul Feneș), 21,6 l/mp la SH Goleț (râul Goleț), 16,8 l/mp la SH Turnu Ruieni (râul Sebeș) și 14,8 l/mp la SH Obreja (râul Bistra).Drept urmare, la SH Obreja Cota de Atenție a fost depășită.„În orele următoare, există posibilitatea apariției unor noi depășiri ale Cotelor de Atenție și la alte stații hidrometrice, de pe alte cursuri de apă, acestea fiind determinate de propagarea viiturilor și de aportul suplimentar al afluenților.Specialiștii ABA Banat monitorizează permanent evoluția nivelurilor și debitelor pe cursurile de apă administrate.Atenționarea hidrologică nr. 8 de Cod Galben emisă ieri de INHGA este valabilă până mâine, 28 ianuarie, ora 12.00”, se mai precizează în comunicatul de presă. (Foto: Apele Române Banat)Bianca METEȘ

Sursa: https://www.7-zile.com/cresc-debitele-raurilor-timis-sebes-bistra-fenes-si-golet/

Ultimă oră

Același autor